8 credite de studiu pentru activitatea în cadrul proiectului FELT School

Natalia Cuculescu, studentă la anul IV la Universitatea  Alecu Russo din Balti, splecialitatea Limba Franceză și Limba Engleză, este prima student care a obţinut 8 credite de studiu din partea universităţii bălţene pentru activatatea în cadrul proiectului FELT School. Această experienţă a fost echivalată cu practica de iniţiere la limba B.

Revenită deja din Italia, Natalia îşi aminteşte cu drag de această experienţă şi încurajează şi alţi studenţi să aplice la şcoala de vară organizată în cadrul proiectului sus-menţionat.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

,,În anul 2013, fiind la anul trei de studii am aplicat la programul ,,Erasmus Mundus” și am cîstigat o bursă de studii pentru 6 luni la Universitatea ,,Alma Mater Studiorum” din Bologna. Perioada de studii în Italia urma să coincidă cu ultimul an de studiu la Universitatea de Stat ,,A. Russo”. Deşi îmi planificasem cursurile pe care vroiam să le urmez în Italia pentru a putea obţine credite transferabile cînd voi reveni la universitatea bălţeană, mai aveam încă un obstacol care îmi punea în nesiguranţă plecarea mea la universitatea din Bologna. Eu nu puteam să plec la studii în Italia fără a face practica pedogogică care era preconizată pentru anul IV de studii la Universitatea de Stat ,,A. Russo”, exact în perioada cînd eu urma să studiez in Italia.

Fericită dar şi puţin disperată, încercam să caut o soluţie. Am aflat despre oportunitatea de a aplica la şcoala de vară ,,Predarea Limbii Engleze în Clasele Primare”, organizată în cadrul proiectului FELT School.  Astfel, în perioada 18 iulie – 3 august 2014 am avut fericita ocazie să lucrez alături de echipa proiectului FELT School şi 14 profesori de limba engleză din diverse şcoli din ţară.

Şcoala de vara  s-a desfăşurat în două instituţii. Atelierele de lucru, seminarele metodice şi sesiunile de planificare erau promovate la Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi. Apoi au urmat sesiunile de observare şi predare a lecţiilor, şi sesiunile de feedback care s-au desfaşurat în incinta Liceul Teoretic ,,Vasile Alecsandri” , mun. Bălţi.

M-au impresionat mai multe lucruri şi mi-au format o placută amintire a primei mele experienţe de predare a limbii engleze. Mi – a făcut o deosebită plăcere să elaborez proiecte didactice alături de profesori, să mă simt membru al unei echipe organizate şi motivate, să particip la ateliere de lucru şi să învăt lucruri noi privind elaborarea materialelor didactice sau utilizarea exerciţiilor din programarea neuro-lingvistică în domeniul predării limbii engleze, să-mi îmbunătăţesc cunoştinşele privind particularităţile psihologice ale elevilor din clasele primare, să predau lecţii fiind asistată de 5 – 7 profesori, să primesc şi să ofer feedback colegilor, să utilizăm jocuri şi fişe didactice în procesul de predare a limbii engleze.

Lucrul în grup împreună cu profesorii m-a mobilizat şi, odată cu implicarea şi zîmbetul elevilor,  mi-a reapărut încrederea că aş putea reuşi să fac faţă cerinţelor programului.

Multumesc profesorilor, organizatori şi participanţi la această tabără de vară pentru susţinere, încurajare şi colaborare. În special aş dori să le aduc sincere multumiri dnei Daniela Murguleţ, dnei Dina Puiu, dnei Natalia Vizitiu, dnei Corina Ceban, dnei Ana Spînu care m-au ajutat să finisez cu success acest program şi care ulterior a fost aprobat de catre Universitatea de Stat ,,A. Russo” din Bălţi, oferindu – mi 8 credite de studiu şi recunoscînd această experienţă drept practică de iniţiere la limba B. Astfel, am reuşit să fac faţă tuturor cerinţelor programului de mobilitate şi să plec la studii în Italia.

Recomand studenţilor să aplice la acest proiect pentru a – şi crea o experienţă valoroasă de predare a limbii engleze şi le urez organizatorilor realizari frumoase şi succese în organizarea următoarelor  ediţii a şcolii de vară.”

 

Proiectul ,,FELT School”, ed. a 6-a (2013 – 2015), este implimentat de A. O. ,,Centrul pentru Educaţie Continuă” în colaborare cu Catedra Filologie Engleză şi Germană, Universitatea de Stat  „A. Russo” din Bălţi şi 8 şcoli pilot din Republica Moldova. Acest proiect este susţinut financiar de Fundaţia „Serviciul de Dezvoltare din Liechtenstein”.

FELT.SS2.logo2014

Leave a Reply