Lectură ghidată la limba engleză

În luna iunie 2017 au fost organizate 5 zile de lectură ghidată la limba engleză pentru elevii claselor a 3-a și a 4-a. Activitățile pentru clasa 4-a au fost organizate în colaborare cu școala primară nr 11 din Piraeus, Grecia, și dna Maria Mexi, profesoară de limba engleză și autoarea istorioarei ”The Bottle”, donată proiectului nostru.

Două instituții, L.T. „Vasile Coroban” din or. Glodeni și Gimnaziul „A.Porcescu” din Căinarii Vechi au contribuit la organizarea activităților de lectură ghidată în comunitatea locală.

În total, la activități au participat 84 de elevi din 8 școli din următoarele localități:

  • Bălți (2 zile – cl 4, 1 zi – cl 3),
  • Glodeni (1 zi),
  • Căinarii Vechi (1 zi),
  • Chetriș (1 zi),
  • Egorovca (1 zi),
  • Dondușeni (1 zi)

Activitățile au demonstrat necesitatea organizării activităților de lectură ghidată pentru a contribui la crearea oportunităților de dezvoltare a abilităților de vorbire în limba engleză a elevilor din clasele primare. 93 % din participanți au fost elevi din regiune. Ei spun că au puține oportunități de a frecventa activități extracurriculare în limba engleză atât pe parcursul anului școlar cât și în vacanța de vară și sunt bucuroși că au posibilitatea de a citi o carte în limba engleză în vacanța de vară fiind ghidați de profesori.

Menționăm deasemenea că părinții au contribuit la organizarea acestor activități asigurând cheltuielile pentru deplasare la Bălți sau în școala din comunitate și pauza de masă pentru copilul său.

Priviți aceaste succinte prezentări despre activitățile de lectură ghidată.

Gratuit: activități de lectură ghidată în limba engleză

Vineri 16, 23 și 30  iunie 2017  se împlinește visul elevilor claselor primare care au o dorință arzătoare de a participa la activități de lectură ghidată în limba engleză.

Nu avem resurse financiare pentru a vă asigura alimentarea așa cum o făceam în anii precedenți în cadrul școlilor de vară, dar activitățile noastre le puteți accesa și anul acesta în mod gratuit!

Ce câștigă copiii venind la Bălți pentru aceste activități?

  • vor avea noi prieteni din 6-10 școli din Republica Moldova,
  • vor participa gratuit la activități de lectură în limba engleză;
  • vor primi 2 cărți gratuite și resurse audio pentru lucrul individual pe timp de vacanță;
  • se vor distra împreună în cadrul jocurilor și activităților de dezvoltare personală;
  • vor participa la un concurs de extragere a unui cadou surpriză!!!

Ce investesc părinții și profesorii în această activitate?

  • timp pentru a informa elevii și a găsi persoana responsabilă care îi va însoți la Bălți;
  • bani pentru fiecare participant pentru a se deplasa la Bălți;
  • mâncare la pachet sau minim 6 lei pentru a cumpăra o plăcintă pentru pauza de ceai;

Grupul țintă:

  • Elevii de la școlile partenere care au participat la activitățile de lectură ghidată pe parcursul anului de studii 2016-2017 au prioritate!
  • Elevii care au participat sau nu  la activitățile noastre anterior dar au studiat în clasa 4 (în a. 2016-2017)

Program

  • 16 iunie: 9:00 – 16:00
  • 23 iunie: 9:00 – 12:00
  • 30 iunie:  9:00 – 12:00

Atenție! Numărul de locuri este limitat.

Înscrie-te azi completând formularul de mai jos, contactați profesorul Dvs de limba engleză dacă aveți nevoie de ajutor, sau sunați-ne la numărul de telefon: 06 99 06 154.

Completați formularul de înscriere: 

https://goo.gl/forms/TJCMYHUUHoeTGbF03

Data limită de înscriere: miercuri, 14 iunie 2017, ora 17:00.

Locul. Participanții vor fi contactați și anunțați la telefon deoarece locul va fi ales în dependență de numărul de participanți.

Profesori din Moldova și din Grecia lucrează acum pentru ați pregăti o zi minunată de vacanță dedicată lecturii în limba engleză și valorilor interculturale!

Chiar suntem curioși să vedem care școală va fi reprezentată și în număr de copii!

Școala ar putea delega profesorul claselor primare la această activitate mărind astfel și oportunitățile de continuare a parteneriatului de colaborare și în anul următor. Alte oportunități? Propuneți și discutăm pentru a alege cea mai bună soluție pentru grupul Dvs.

Convingeți-ne că doriți să participați la școli de vară în limba engleză și noi vom găsi resursele financiare pentru a relua școlile de vară pentru elevii claselor primare!

Vă așteptăm cu drag!