Lectură ghidată la limba engleză

În luna iunie 2017 au fost organizate 5 zile de lectură ghidată la limba engleză pentru elevii claselor a 3-a și a 4-a. Activitățile pentru clasa 4-a au fost organizate în colaborare cu școala primară nr 11 din Piraeus, Grecia, și dna Maria Mexi, profesoară de limba engleză și autoarea istorioarei ”The Bottle”, donată proiectului nostru.

Două instituții, L.T. „Vasile Coroban” din or. Glodeni și Gimnaziul „A.Porcescu” din Căinarii Vechi au contribuit la organizarea activităților de lectură ghidată în comunitatea locală.

În total, la activități au participat 84 de elevi din 8 școli din următoarele localități:

  • Bălți (2 zile – cl 4, 1 zi – cl 3),
  • Glodeni (1 zi),
  • Căinarii Vechi (1 zi),
  • Chetriș (1 zi),
  • Egorovca (1 zi),
  • Dondușeni (1 zi)

Activitățile au demonstrat necesitatea organizării activităților de lectură ghidată pentru a contribui la crearea oportunităților de dezvoltare a abilităților de vorbire în limba engleză a elevilor din clasele primare. 93 % din participanți au fost elevi din regiune. Ei spun că au puține oportunități de a frecventa activități extracurriculare în limba engleză atât pe parcursul anului școlar cât și în vacanța de vară și sunt bucuroși că au posibilitatea de a citi o carte în limba engleză în vacanța de vară fiind ghidați de profesori.

Menționăm deasemenea că părinții au contribuit la organizarea acestor activități asigurând cheltuielile pentru deplasare la Bălți sau în școala din comunitate și pauza de masă pentru copilul său.

Priviți aceaste succinte prezentări despre activitățile de lectură ghidată.

Leave a Reply